Traducere de Octavian Cocoş
Când pleacă Laura, cerul se întunecă şi încep furtunile.
Când acel pom al lui Apollo pleacă
ce-n trup de om primi a lui iubire,
Vulcan, oftând, asudă în neştire
ca fulgere lui Jupiter să-i facă:
cel ce trimite ploi sau promoroacă,
Cuptor, Gerar – nu face osebire;
nici soare nu-i, şi plânge-ntreaga fire,
că a plecat amica lui cea dragă.
Şi-ncep să ardă iar Saturn şi Marte,
cumplite stele, şi-Orion se-ndreaptă
spre bărci şi le loveşte de departe;
Neptun, Iunona, pe Eol în faptă
îl văd turbat când pleacă-n altă parte
frumosul chip ce îngerii-l aşteaptă.
Notă: Apollo s-a îndrăgostit de nimfa Daphne. Ca să scape de el, aceasta îl roagă pe Zeus să o transforme într-un laur (dafin). Numele Laura, de origine latină, înseamnă tot laur. Acest poem vorbeşte despre plecarea ei.
vezi mai multe poezii de: Francesco Petrarca
Pentru a scrie un comentariu trebuie să fii autentificat. Click aici pentru a te autentifica.